ȘCOALA DE VARĂ
„AVENTURI DE VARĂ PE PLANETA COPIILOR” din Chiajna
8 săptămâni de aventuri, creativitate și descoperiri pentru copiii cu vârste între 3 și 6 ani. Experimente, petreceri, artă, gătit, sport, excursii, zile onomastice, teatre și surprize – toate într-un spațiu minunat, cu 700 mp de curți pline cu verdeață și umbră, foișor în aer liber și două clădiri pline de centre de joacă, jocuri și jucării, cadouri și accesorii pentru petreceri și plecări în excursii.

O vară plină de culori și aventuri
În fiecare vară, Grădinița „Planeta Copiilor” – Chiajna deschide porțile pentru o nouă ediție a Atelierelor de Vară – un program educativ non-formal, ajuns la a 16-a ediție, devenit tradiție în Chiajna și apreciat de zeci de familii an de an.
În cadrul acestor ateliere se desfășoară o mulțime de activități artistico-plastice și practice, concursuri și activități sportive, distractiv-educative, excursii şi vizite tematice, ateliere outdoor, care contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor și completarea educației lor.
Activitățile se desfășoară sub coordonarea cadrelor didactice cu o bogată experiență, pe baza unor planificări proprii adaptate vârstei copilului.
Fiecare familie primește în prealabil întregul proiect care este conceput pe parcursul a 8 săptămâni. Copilul se poate înscrie pentru a participa timp de o săptămână, mai multe săptămâni sau un număr de zile.
Gustarea de fructe
Masa de prânz
Gustarea de după-amiză
incluse
Ce face copilul tău în fiecare zi?
Fiecare zi a săptămânii aduce un atelier diferit – un echilibru perfect între știință, creativitate, mișcare și explorare.
Program normal
8:00-13:00
600 lei/săptămână (un modul), 140 lei/zi
Opțional inclus : Dinamickidsport
Program prelungit
8:00-18:00
700 lei/săptămână (un modul), 150 lei/zi
Opțional inclus : Dinamickidsport
Întrebări frecvente (FAQ)
Asistență medicală de specialitate, triaj epidemiologic zilnic, sterilizare generală zilnică cu lămpi bactericide și virucide UV și UVC, igienizare zilnică și dezinfecție spații exterioare, centre de joacă variate, karturi, tobogane, leagăne pentru toate categoriile de vârstă, spații verzi cu foișor, meniuri gătite în bucătăria proprie, sprijin în gestionarea emoțiilor.
Da, tarifele atelierelor sunt diferențiate funcție de preferințele dvs., astfel:
Program scurt (8.00-13.00) – 2250 lei/lună, 600 lei/săptămână (un modul), 140 lei/zi
Program prelungit (8.00-18.00) – 2450 LEI/lună, 700 lei/săptămână (un modul), 150 lei/zi
Opțional inclus : dinamickidsport.
Da, oferim servicii de transport, la cerere, pe rute și la intervalele orare alese de dvs.
Da, fiecare frățior beneficiază de reducere de 10%.
Galerie foto
ÎNAINTE SĂ NE ALEGEȚI, VĂ INVITĂM SĂ NE VIZITAȚI!
Mai întâi cu „ochii și sufletul" parcurgând galeria noastră foto, iar dacă v-a plăcut… vă așteptăm la noi, împreună cu familia și copilul!
Tur virtual
Părinți mulțumiți
Ce spun familiile din Planeta Copiilor - Chiajna
Cuvintele părinților sunt cea mai sinceră dovadă. Poarta grădiniței s-a deschis pentru ei în anul 2009. Timpul a trecut, generații întregi de copii au plecat la școală și, peste ani, au venit frățiorii și surioarele lor. Astăzi, în anul 2026, avem familii cu copii care încă frecventează grădinița — cu al treilea frățior. Copiii au crescut, părinții s-au maturizat, iar noi am rămas la fel: cu sufletele pline de emoție și bucurie, pentru fiecare inimă mică la un nou început de drum. Iată ce spun familiile care ne-au ales pentru cei mai importanți oameni din viața lor.

Hai să vorbim
Contactează-ne
Ai întrebări despre program, înscrieri sau activități? Suntem aici să îți răspundem.
Completează formularul și te contactăm în cel mai scurt timp.
Date de contact
Telefon
+40 724 212 952Email
[email protected]



























